stau cu palmele pe gânduri
le ascult vuietul tâmplelor
și armoniile sau dizarmoniile trupurilor nenăscute
sau demult născute
aproape putrezite pentru o primăvară necoaptă încă

îmi spun că este în parte și vina mea
pentru ceea ce sunt acum

dincolo de cuptorul lor
în spatele gândurilor mă redescopăr poate prea lent
într-un prezent care sigur este
ochiul trecutului reflectat
în oglinda timpului biologic

deformate aproape ireale
imaginile cresc descresc
mă fascinează mișcările punctelor timpului pe umbră și
într-un întuneric prieten aflu că sunt vie și că
peste toate pragurile
a crescut iarba amară a inimii

o dau la o parte cu securea metaforei dintâi
ascult verbul acela scurt și tac

răscoaptă în cuptorul gândurilor
pe treptele cuvintelor mă risipesc
într-o mișcare spre sus
pas cu pas

constat că este o urcare infinită
simt cum argintul trupului își macină verbele
privesc buzunarele zdrențuite curcubeul alb pe care
îl tot cos la capete de arc în spin răsucit într-un joc absurd
al umanului

apoi iubesc
apoi vorbesc
apoi orbesc
tac nenăscutului dorurile
tac blajinilor palida umbră
și aripilor le prind mărțișoare de timp

mă reculeg în visele ierbii într-o iarnă târzie
pentru că
fericirile vin târziu și ele
pe margini de câmp
încă plin de zăpadă neatinsă

păscutul ierbii noi a devenit un lux
slăbește ritmul primăverii
se amestecă anotimpurile

designerul a uitat pe bancheta din spate
toate liniile riglele triunghiurile
formele pe care
le folosea pentru a atinge
prin cultul tăierilor repetate
perfecțiunea

închipuita perfecțiune a creației umane

dincolo de toate
în spatele gândurilor
ochii mei orbi măsoară așteptarea

unica așteptare în care
mă înscriu cuminte
pentru a surprinde adevărul ființei
----------------
să-mi taci, Doamne, dorurile toate
într-o coajă de brad în care
să-mi lași, te implor,
picătura de apă limpede
a izvorului răbdării

Anne Marie Bejliu, 5 martie 2018