pe gură ai doar straturi de dulceață,
noi doi și pasărea, în grea treime
tăcuți de nălucesc a morții rime,
în rest înșiri a tale vorbe-n Ață.

iar clipa are-a veacului mărime
când lebăda din noi un cânt învață
murindă dar lăsându-ne în viață
deși pogoară oști de îngerime.

rămași în duhuri singuri, fără-aripă
în piepturi rugăciunea doar mai cântă
secunda de murire de-nfiripă.

din buza ta o slovă se avântă
în foaia ce de-atâta alb tot țipă
penița voci în ea duios împlântă.