dacă-ți tremură genunchii, abține-te,
dacă-ți clănțăne dinții, suportă

și numeri:
o bătaie de inimă, altă bătaie de inimă,
o fluturare de pleoape, altă fluturare de pleoape,
computerul tomograf e un aparat care te ajută să levitezi, înger ridicol,
visezi câmpuri de maci și prigorii,
asta ascunzi,
uite-ți nefericirea,
o masă vâscoasă inoperabilă

fapt:
nu știe să gesticuleze
în ritmul cardiac al celui care are tensiune oscilatorie,
nici nu vorbește, ceea ce auziți
e zgomotul făcut de umbrele
care se simt năucite de atâta singurătate,
care vor să plece și să fie și mai
singure

ca la facerea lumii, ca la sfârșitul ei,
un fel de nesfârșită solitudine,
un fel de singurătate apocaliptică

și taci
și vorbești în timp ce taci
cu atâta intensitate,
cu atâta încrâncenare

dacă-ți tremură genunchii, încă ești viu,
dacă-ți clănțăne dinții, încă ești viu,
bestie

tavanul e un fel de nor
prin care speri că te vei putea strecura
vreodată
la fel cum intră
frica
în cei care așteaptă și știu că nu mai au nimic
de așteptat,
bate și vezi că nu e nici un fel de ușă
împrejur

la fel cum oamenii devin aure
ale unor lumânări
topindu-se din picioare

la fel cum nu poți cuantifica o fluturare de pleoape,
e un gest de o intimitate care te copleșește

în timp ce tremuri,
în timp ce ești o masă vâscoasă inoperabilă,

în timp
ce-ți spui
că toate câmpurile de maci, toate prigoriile
au trăit
special pentru tine

în timp ce îți e frig,
tare frig,
un frig care nu se mai sfârșește