ÃŽn frunze de un verde luminos
seva rădăcinilor capătă culoare
în chimia îndumnezeirii din trunchi,

de pădurile se îmbracă frumos
în culori nebănuite.

Întomnarea cu ploi reci, vânturi și brume
dospește năbădăios,
lasă din ramuri căderea liberă
un fel de moarte lividă.

Lumina curge senină și aspră
cu solzi lichizi
prin aerul răcoros și violet
peste o întinderea deluroasă
pregătită pentru o altă înfățișare
cu răbdare de invidiat.

Târziul cu aura somptuoasă
simțe cum se apropie învelișul
vremii nu-i inspiră grabă,

de se strânge în trup căldura
și fierbe mustul în crame
sorbit ca pe sângele Domnului
în zilele de tihnă și praznic.

Și care bogat își umple
traiul atât de discret.