viselor
ca într-un insectar
le prind aripile
le salvează
gândul
din
nopțile petrecute
cu trupul primenit de inefabil
la intersecția orelor astrale
înfășate în corpul din care
fuge copilăria
intrată fraudulos
pe o ușă dosnică
în subconștientul neadormit
al veșniciei
ce-și scutură trena de stele
peste blocul
în care moartea are chip
de copil