Într-o înfrățire cu timpul,
nu știu dacă mai trăiesc în el ori în afara lui,
simt că am un timp propriu
care-mi oferă o altă perspectivă vicleană
într-un anotimp nediferențiat de viață.

Marginile universului meu nu există,
scriu cu raze de soare pe umbre
și-n fiecare semn pun o identitate falsă
dată de un botez în ape necunoscute,
așa că, primește-mă și pe mine, Doamne,
cu ruga la praznicul împărătesc,
să fiu meseanul tău
care-și rupe pâinea din suflet
și o împarte celorlalti
chiar dacă-i mică
și nu-i satură.

Lumina din ochii mei
e aceeași
pe care mi-ai dăruit-o Tu
și cuvântu'-i la fel.