să stai în cuvinte ca-ntr-o casă veche
locuită de mii de oameni înainte.
nu ai de ales decât între acestea două
să rămâi în stradă privind din afară
ori să vii înăuntrul cuvintelor
unde fiecare și toți au loc
(dacă timpul nu le-a furat între timp
puterea de-a se rosti).
însă nu toate casele sunt la fel
pentru că nu toți oamenii sunt la fel,
unii iubesc casele goale, alții casele depozit,
alții mobila veche ori mobila nouă,
casele reci ori calde, luminoase ori întunecoase,
după cum un chip diferă de altul.
unii stau în case ca în morminte
însingurând colțul acela din univers.
eu îi întâlnesc deseori și pe unii și pe ceilalți
și sufletele noastre se îndrăgesc
sau se compătimesc pe-ascuns – așa sunt ele făcute.
cel mai mult însă mă uimesc
cei care stau în cuvinte
ca în biserici.