am început să surprind într-o manieră spontană
din catedrala orașului
o tristă perspectivă cromatică
dincolo de zgomotul sinistru al sforarilor
instituției clopotarilor

am descoperit
trăsăturile cataclismice ale epocii
societatea tot mai antisocială,
suburbii cu apucături din epoci medievale

am văzut
o mulțime de câini vagabonzi și oameni
și mai vagabonzi decât câinii

am rămas stupefiat
cât de minusculi și siniștri
se văd
din înălțimile fade,
politrucii fără un strop de charismă,

oamenii simpli par atât de monocromi
în trecerea lor prin atmosfera polifonă
încât par perfect adaptați
să fie luați la mișto de patroni de carton
de vagabonzii din cartier
de vagabonzii din parlament
de păsările de noapte,
de un sobor de preoți
de un sobor de polițiști,
de valeții statului de drepți
pe la cancelarii străine

dacă ai răbdare să urci treptele spiralate ale existenței
poți descoperi cu stupoare
locul tragic
din care mai poți trage pentru nimeni,
clopotele confuze
ale unei tăceri