Dispar casele din memoria străzilor
Și noi din memoria caselor: cu pașii, cu suspinele și cu lacrimile noastre.
Cerul încă mai este același, dar cine știe pentru cât timp
Pentru că ploile acide îi adâncesc ridurile
Când voi muri vor rămâne câteva albume cu fotografii
Ce vor fi aruncate pentru că nimeni nu le va mai ști povestea
Și poveștile încă nu știu să se spună singure
Așa cum nici surcelele nu se preschimbă în avioane
Și jarul din soba în cuvinte povestite
Aici era o casă pe ușa căreia intra și ieșea viața mea
Acum casa nu mai este și nici eu
E doar urma umbrei mele
Rătăcită în crăpăturile asfaltului
Când vor reface asfaltul mă vor îngropa în uitare
Și alte generații vor sădi urma umbrelor
Sub același cer.
Sper...