învăț să consider credința o virtute
suferința ca un exercițiu cu pretext
ador ritmul și cadența gândirii revolute
preludiu sentimental la fiecare text.

uneori mă pierd în absența luminii
trăind cu eleganță tot ce-mi este dat
întru adânc în mine să scot spinii
înfipți în inima rănită de păcat.

iubesc culorile care îmbracă timpul
în care se dizolvă falnicul curcubeu
la marginea melancoliei se extinde câmpul
în care rodește fericirea mereu.

învăț să mă transform ca anotimpul
care sfidează moartea sufletului meu.