Privesc neputincios
cum primăvara
trece-n vară…

După o scurtă ploaie,
ceața se risipește.
Peste merii în floare,
lumina se revarsă
triumfătoare
în puzderii de stropi de ploaie.

***

Sub gardul de nuiele,
tumultoasa apă a pârâului
desparte năvalnicul dor
de reîntâlnire
a celor două maluri.

ÃŽn zare,
nori imenși coboară,
stâncile învăluindu-le,
spre a le răpi.

Dar neclintită-i stânca,
și mai strălucitoare-n soare,
după ce negurile trec.

Se-așterne noaptea…
Pe solul pădurii
stelele se lasă lin.
— Să pășesc atent
pentru a nu le strivi!