zilele nu sunt nici frumoase nici urâte, nici lungi și nici scurte
sunt doar niște perioade de timp
când te strecori
dintr-un frig numit casă în altul numit uitare
cândva priveam cerul spuzit stele
astăzi e plin de trasoare și de gloanțe îmbătrânite,
netrase.
iar după ce-și scuipă moartea strânsă-n coajă
cad și ele golite de orice speranță
cu sunet metalic, cavernos
iarna nici o revoluție nu înflorește
poate doar amăgirea
iarna doar pecinginea și igrasia se întind
de la suflet la suflet, de la fibră la fibră
și ca să scapi de toată zeama aia putridă. te rogi
te rogi de un glonte, te rogi de o spaimă
te rogi de o mână care tremură
te rogi și spui:
dă-ne-o nouă Doamne
într-o poezie solemnă aici ar începe să cearnă uitarea
dar iarna noastră nu are atâta uitare
încât să ningă peste toate amăgirile noastre
și noroiul zemuiește purulent
ca o rană uitată deschisă

lasciate ogni speranza, voi ch'entrate