Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare
Dar ea nu-și mai iartă vina niciodată
C-a greșit amarnic și adânc mă doare,
Orice bucurie mi-i prea zbuciumată.

Ai venit să-mi vindeci sufletul de rane,
C-o simplă privire mi-ai risipit vina,
Dar o simt, e-acolo, bate în timpane,
Ce-i bun, înnegrește. Nu iartă, haina.

Mi-ai acceptat culpa, mi-ai iertat purtarea,
Stins-ai foc în mana-ți moale ca o pană.
Doar cu bunătate mi-ai aprins suflarea,
Ai redat preadulcea sufletului hrană.

Inima nu-și iartă vina nesfârșită,
Instinctul nu scapă purtarea-i greoaie,
Viața mea nu lasă umblarea greșită,
Al meu plâns cu jale și fierul îndoaie

Dar tu, minunată, înger ca din ceruri,
Toate păsuit-ai și le-ai șters pe toate.
Mi-ai cântat de una, mi-ai cântat și-n coruri
Gata ca de nuntă hainele-s curate*.
*Matei, 22:11-13.