„Iubito, atinge-ţi obrazul,
Să simți cum din palmele mele
Topesc dinăuntru-ţi necazul,
Punându-l în bolul cu stele.

Nu-mi ești niciodată departe,
Te-aș țese-ntr-o mie de flamuri
Şi simt cum din mine faci parte,
Cu trunchi, și cu frunze, și ramuri.

Preumblă-te veșnic prin casă,
Privește-n oglindă, privește
Cum iarna din tine se lasă,
Cum vara din mine te crește...

Te rog să deschizi şi cămara
În care-am păstrat necuvinte,
Şi-acum, potrivește-ţi brățara
Iubirii şi-aducerii-aminte.”

Din vis mă trezesc în vâltoare,
Cu pasul smerit şi firesc,
Pe buze-mi sărutu-i mă doare –
„Mai e puțin...”, îmi șoptesc.


4 iunie 2016, Constanța