Ești tânăr într-o țară prea tristă, scufundată,
Îndatorată, suptă, de hoți zilnic prădată
Care mai cere numai o ultimă zvâcnire
Din vena celor care o lasă-n amorțire.

Te mulțumești cu-atâta cât scapă printre degeți
Escrocul care vine tot voi ca să-l alegeți...
Rabzi și nesomn și grele și boală și distanță
Doar pentru idealul pe care-l ai speranță.

Dar care nu te-aiunge, nici tu pe el, se pare,
Oricât înoți în contra valului de stupoare.
Așa și azi și mâine și vreme trece-alene,
Lăsându-te captivă de vorbele viclene.

Nu mai răbda, ridică puternicele-ți arme
Și du-te și-i ajută pe cei ce-or să răstoarne
Nu doar un om sau zece, cu fundul în fotoliu,
Ci pe acei ce lasă țara ta iar în doliu !