Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mişcarea.

Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoţesc apele şi străbat munţii,
dincoace şi dincolo cetăţile aşteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toţi cei ce iubesc curcubeul
ce-şi varsă culorile în ape.

Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins ÅŸi se poate prinde.