Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.

Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaș, să privim,

Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim

Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.

Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim

Înspre minutele în care
Dorim, iubim ÅŸi-apoi murim.

Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim

Åži È‹ntr-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,

Dar poate este prea târziu
La masă cu un heruvim.


8 septembrie – 17 octombrie 2016, Constanţa