Mă duc pe gând în Univers,
m-așez pe corn în Vandromaca,
mă tot socot să pun d-un vrej,
s-aduc acasă vaca.
De unde-n gând atâta energie?
Nu e blindaj să-l țină-ncătușat,
nimic nu i-se-opune, sfidează timpul,
te duce-n spațiu undei vrei - și nu apune.
Particulă elementară născută-n ciclotron uman,
fără efort și legi elucidate,
arată lumii cât de sus ne-am cățărat
în evoluție - pe cracă.
Mă tot întreb, ce-o fi în gând?
Căci ceasul - nu îl bate!
Dar, pân-atunci s-aleg un bob, să facă pod,
să nu scap vaca ce-a inundat cu aur Vandromaca.
Se mișcă biții prin mașini, te duc din casă-n casă,
îți mută chipul pe Pământ, dar nu e dintr-odată.
Se-mpotmolesc la greu, se pierd când tună,
consumă timp în casă - pân-se-adună.
Departe de-a fi gând, e imitația prin care
materia se scurge la mare depărtare.
Vă las un pic. Iaca-s... pe Vandromaca!
Din nou pe corn... să nu mă uite vaca.
Si-atunci?
Să fie gândul un vârf de energie vecină cu nimicul?
Apare unde vrei în clipa născocirii, în zona de idei?
În minte, zice omul, concept nedeslușit
rămas să-și spună taina, căci timpul nu-i finit.
Bogată-i Vandromaca! Acolo nu-i oțel,
cel care suge aur, nu e orice...
Unii aleși, cu har pecetluiți și-o minte înnobilată,
ajung în dreapta cinstei - sfătuitori de gloată.
Gând, minte, har nu mișcă acul la cântar,
sau poate că-l adie, nu pot să am habar.
Le ducem fiecare,
sunt tinere, sunt mari și pline de vigoare,
tot energii rămân și-n... ultima suflare.
Nu știu ce fac: dispar, migrează, dăinuiesc,
este enigma vieții la ființe ce gândesc.
Așa-mi doresc, când va fi gata,
să stau pe gând în - Van...