Aleșii lumii, nu toți, se lăfăie-n palate,
deși tornada minții le-nvârte diamante.
Ciudații existenței, bufoni involuntari,
de-i întâlnești pe stradă, rămâi crucit,
pare că-n urbe, undeva, circul s-a aciuit.
Coțcașa lor îmbrăcare, răzleața coafură,
privirea lor pierdută în puncte depărtate,
te fac să-i socotești cu mintea jumătate.
Naivi, stângaci în lucruri omenești
nu știu ce-i eticheta, banalul îi doboară,
chiar dacă mintea lor e-o ageră comoară.
În ochiul frământării, sclipirea-i roditoare,
zâmbesc ciudat aleșii, nici nu știu c-o fac,
în lumea lor aparte - imensități desfac.
Când li se-aprinde flama înșiră teorii,
aruncă-n ceruri arta, formule născocesc,
iar legile naturii contiunuu cuceresc.
E greu de cumpănit valoarea genială,
nu ai balanțe și nici mărimi lumești,
iar mintea focusată nu poți s-o mituiești.

Azi bogăția și bunuri ne-nconjoară,
banul, mare-jongler, creează noii răpitori,
sclavii lăcomiei, porniți s-ajungă posesori.
Își preamăresc avutul, în conturi se întrec,
înșfac-arginți necuveniți oriunde clipocesc,
căci dominația globală cu toții o țintesc.
Mersul omenirii o gumă social-a născocit,
ca faima omului de rând să fie temporară,
să se întindă cât îi permite - uzura morală.
Ce-i astăzi cool, la modă-ncoronat,
poate ajunge mâine gol în conținut, demodat,
iar de-ți slăbește punga, ești sigur demolat.
S-au zdrențuit bogați în glorii trecătoare
și au gustat amarul traiului în sărăcie,
necumpătarea minții ducându-i în pustie.
Singur-singurel,
genialul dăinuiește, ajunge un măreț tunel,
creat de plecăciunea smerită a lumii viitoare,
onoarea dată-n veci - minților fermecătoare.