am învățat să-mi țin povestea la piept
ca o bombă artizanală ascunsă sub mishlahul brodat
pe care îl numesc piele
e de ajuns un singur străin să mă facă viu
și-i arăt tot ce sunt de parcă
m-aș arunca în aer la oră de vârf

m-am hotărât ca-ntr-o zi să urmez exemplul tovarășului ulianov
îmi voi crea un pseudonim din numele unui râu care curge anapoda
voi crește o piatră pe care lumea o va striga nadejda
și voi fonda o nouă doctrină

în care iubesc obsesiv vânzătoarea de la magazinul albastru
care deschide întotdeauna la șase
pentru că fiica ei merge la grădi iar tatăl samsar de mașini
își încearcă norocul prin bradford
în care iubesc toate croitoresele din centrul orașului
ce se trezesc dimineața pentru salariul minim și bonuri de masă
prin termopanul ferestrelor le văd doar când se-ngână noaptea cu ziua
aplecate deasupra mașinilor de cusut
câte una mai netezește tweedul cu palma
de parcă și-ar încleșta degetele în omoplații unui bărbat
care-și pleacă împăcat capul între coapsele ei
cum resemnat stauffenberg își lăsa capul în spânzurătoarea
de fier

am învățat să-mi țin povestea la piept
ca pe-un bănuț pentru o femeie cu picioarele roz-vineții
care de teamă să n-o bată bărbatul
ghemuită visează în timp aprinde de-un zid în neștire
cutii de chibrituri