După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit

În care s-au chircit câteva nopți de dragoste
Fragile, neputincioase, ca niște pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ți imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineață

După fiecare iubire rămâne o pagină albă

O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot felul de povești alandala
Ca atunci când plec într-un oraș necunoscut
Și îndes tot felul de vise usturătoare
Și e ca și cum aș trece cu degetele prin
Plante urzicătoare și nu prin amintiri

Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul și-n același timp și pe mine

După fiecare iubire rămâne o coroană de spini

Pe un trup imaculat, străin, gol și încă plutitor
Subțire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărți a cărei limbă
Într-o zi ți-e total străină, doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se șterg cu anii, și îngerii le-ar linge