Eu pot să împușc dintr-un glock 19 cu baloane,
apoi să șterg pereții de sînge, de parcă
am fost la război și totul s-a terminat tragic.
Pot crește la balcon portocali, povestind
tuturor că am moștenit acest har de la un duh
care a murit în blocul acesta prin 1914 și
acum se distrează și el cum poate. Pot să-mi
mai dau votul o dată platformei electorale
actuale, care scârțâie la fel de serios ca salteaua
bunicii la spital și nu ar fi o problemă,
dar bunica nu vrea să moară decât cu condiția
îndeplinirii acesteia, înainte de următorul scrutin.

Pot să mănânc pelin ca și cum aș mânca curmale,
lucru absolut necesar în rețetele de purificare
extraterestre. Pot să-ți recit o Biblie-ntreagă
sau un DEX, mult mai frumos decât aș putea
să-ți spun – te iubesc. La final, pot și eu,
atât de femeie, să mă-nbăt și să fiu bărbată,
pentru tata, săracul, fiindcă el nici pân' azi nu poate
să creadă că primul lui plod e un drac de fată.

Pot să te vînd unei alte femei, fără regrete.
Să te răscumpăr apoi, mult mai docil
și mai plin de viață. Pot să-ți dau de mîncare,
oricînd dorești, poezii. Dar va veni o vreme cînd
noi toți, scriitorii ăștia nebuni, spînzurați
de propria lesă, ne vom aduna la aceeași masă
să-i cerem, lui Dumnezeu, iertare. Îi vom da
și șpagă. Deși tot ce am scris, dat la cuptoare,
ar putea încălzi pămîntul, cîteva milenii
de ger. Gravitatea a tot ce am scris, luată în
acoladă, va avea trei metri adâncime-n pământ.
Voi fi mare, voi fi dominantă, voi fi Earth Manager.