Picuri de ploaie curg neîncetat,
vântul pustiu îi izbește în fereastră
și se scurg zornăind în șiroaie,
peste singurătatea inimii mele,
ca un bocet.

Un tremur mă cuprinde prin oase,
și-mi crește o dorință în craniu:
ce-aș vrea să mai stau cu tine-n mansardă,
să privim din nou peste case,
cum plouă...

Cum plouă,
ca un bocet!