metrou cimitir
al inocenței mele
tu m-ai învățat
să privesc fix înainte
ca un mecanism
eficient și lugubru
cu ochi de ceramică
să nu întorc capul
să nu zâmbesc
să nu respir
să nu cred
să nu sper
între două stații
îmi rememorez
întreaga viață
încercând să nu ating
din greşeală
vreun trup străin
ghemuit în el însuşi
precum un arici
poate că uşile
nu se vor mai deschide
niciodată
şi vom dispărea cu toții
în catacombele oraşului
purtați în vintre
de un anaconda feroce
care ne-a mințit
că ne duce la job