marginile tale erau din ceață
spre toamnă
umbra ceva mai udă
și fluturii verzi se prefăceau în brumă
pe la colțuri

te cuprindeai singură de frig
sau de singurătate

aleea se termina întotdeauna
la capătul gândurilor tale
unde te mai aștepta câteodată
amurgul
să te aștearnă