- Înger, îngeraşul meu,
ce mi Te-a dat Dumnezeu,
venele se taie greu …
Inutilitatea noastră cea de toate zilele
nu mai mi-o da mie astăzi
nici în timpul zilei
pentru a-mi câştiga cu ea „existenţa”
făcând sluj în faţa proştilor atotştiutori
şi a curvelor atotputernice,
şi nici în timpul nopţii
când, după ce-mi iau calmantul,
aştept cu nesaţ
entuziasmul încremenirii
cu speranţa că numai în somn
există un viitor.
M-am săturat să am dreptate, Îngere !
Pentru mine, gloriosul
veni, vidi, vici
se traduce : am venit, am văzut, am scuipat !
Dar, de la o vreme, scuipatul mi-a secat ;
nu mai am resurse, Îngere,
înţelegi ?!...

…Nu ştiu ce şi cât înţelege Îngerul ;
stau de vorbă cu El
pentru că n-am cui spune ce mă doare.
Cert e că, smerit fiind,
ştie să tacă,
ştie să asculte …
Ciudat mai e şi Îngerul ăsta !
Când am dreptate,
nu mă contrazice, dar nici nu-mi vorbeşte.
Uneori însă, deşi nu am dreptate,
mă ia în braţe pe neaşteptate, ca pe-un copil,
şi – fără să merit câtuşi de puţin –
mă strânge la piept
până când orice zbatere, orice scâncet
se-neacă în dragostea Lui.


(din volumul „Și totuși, rodim” - 2007)