Idolatrizez fulgii de zăpadă
lipitori întinse haotic
peste jacheta plină cu ochi
și guri ce mestecă ochii
în permanență.

Jacheta îți aparține
la fel și conul de praf
la care lucram seara
când dormeau lipitorile
iar fulgii erau și ei
mai colorați ca niciodată
mai cocheți decât zorii
mai frumoși decât norii
mai așchii decât o țeapă.

Nomad să le fiu fulgilor stăpân
părintele intransigent
cum din metal se face oxigen
și gura ta e oxigen și larvă
și apă și nalbă și rabdă
mestecând omlete dimineața.

Urăsc Soarele ca pe o bucată
spălăcită de tumoare
venită drept cadou
venită drept pretext
asemeni unui text
comprimat în 2 cuvinte
atrofiate.

Te fredonez până-mi crapă buzele
deșert de sunete desert
cu melci în gât
cum mergi eu cânt
scuzele.

Să iasă morții din pământ
nimic n-oprește al meu cânt
rostit în fulgii de zăpadă
rând pe rând când o să cadă.