Ne-a purtat în pântece
o mamă cu crezul format
ce știa mersul vieții,
când ne-a născut eram minuni
ocrotite și iubite prin legea firii.

Ne-am trezit într-o lume plină de întrebări,
fiecare am crescut în dragostea de neam
și am învățat mersul lumii.

Toți ne întâmpinau cu vorbe blânde
foarte benefice,
ne socoteau cu multă înțelegere
și așteaptau răspunsurile.

Când a venit vremea găsirii drumului visat
așa cum se întâmplă cu fiecare om,
nu ne-am oprit din mers
până nu am devenit ceea ce am visat.

Nu ne-a stăvilit niciun obstacol.

Am ajuns la punctul de frontieră
fără nicio vamă,
dar n-am trecut dincolo de bun simÈ›
și n-am scăpat niciodată trenul.

Uneori totul pare deșertăciune,
dar fiecare trebuie să lase urme
și mai ales amintiri de neuitat
unde cuvintele se așează-n pagină.

Chiar dacă se mai lasă cu lacrimi și plângi,
am uitat multe din răzbunări
cum ne-au învățat părinții să uităm
și lumea se mișcă mai departe mai repede,
dar cu aceleași vechi deprinderi
ce nu ne fac nicio cinste.