M-am dumerit,
mi-au crescut colții minții până în afara ei,
cred că pot să înțeleg tot cei de ros
nu mai fac eforturi,
în această societate se așteaptă ocazia,
tu trebuie să fii primul care nu iartă
altfel orizontul îți rămâne închis
și noaptea minții se prelungește dincolo
șansa nu tebuie să fie ultima.

Sunt la marginea dintre bine și rău,
lumea asta nu-și revine, parcă-i întoarsă pe dos,
din mustrări de conștiință nu poți să scapi
mai bine fugi din drumul care duce-n prăpastie
și te deghizezi în omul care ești,
undeva în tine se duc lupte grele
și nu vrei să participi,
Dumnezeul tău te iartă
și te strigă pe nume afară.