mă încape pădurea
mai ales atunci când tu ești o ceață
și de atâta plutire te lași ba pe deasupra pământului,
ba pe dedesubtul copacilor
sub care umerii
îmi curg în șiroaie

mă încape pădurea mai ales atunci
când eu sunt fugit în munți
iar tu îmi atârni crengi definitive
sub coaste
și izvoare limpezi sub pleoape
iar eu te regăsesc iarăși păgână
într-o reînverzire de mesteceni
sub care voiam să reîntinerim împreună
până să ne recunoască iarba urma trupurilor,
până să se rotească
primăvara în păsări