diminețile răvășite își revin cu greu, oamenii și mai greu
plumbul trece în vase capilare prin osmoză
iar visele își țes plasa acaparatoare a ultimului minut

dincolo de regrete sunt toate visele pierdute
vântul a picat, veliere-vise se leagănă fantomatic
numai marea prelinge carene putrezite în așteptare

undeva încolțește o durere, e bine s-o las. n-o smulg
și durerea mă poartă prin viață, călăuză versatilă, hipnotică
ce-mi plantează bornele zilelor

o cafea se răcește, o amintire rătăcește, un vis moare
un vis mă trezește la realitate, mă lovește direct în plex
și-mi cere să uit mâna care așteaptă o gură de aer

puteam să-mi aleg orice culoare, orice realitate
dar am preferat monotonia cenușie oricărei alte alternative
pentru că rostul șinelor de cale ferată e să putrezească așteptând