cu glas de guguștiuc că-i primăvară-iară
lăsam să treacă ploaia lacrimilor grele
și scoteam degetele, verzi, îmbobocite-afară

mă lupt cu toate gândurile, și sunt multe
nimicul care vine din nimic
un abur, o părere, o visare, un gângurit ce-n zare a pierit

o aripă tresare-n zbor, și cerul parcă se apleacă să mă vadă
când de singurătate nu-ți mai este dor
să înflorești, să ieși din ceață și din iarnă,

să împrimăvărezi, să luminezi, să albăstrești