nu mi-a fost frică nici când trenul a decapitat fetița
nici când tatălui
i-a albit părul instantaneu
se albiseră
și iarba din jur
și soarele
agățat ca un breloc de geamantane

mi-a fost doar ciudă

nu mă-nvățase nimeni să repar oameni
să pun la loc ceea ce lipsește

am privit cum zvâcneau picioarele rășchirate/urina
curgând peste șinele gri
am văzut cum îngheța apa în ochi
țipetele
deveniseră săgeți
treceau prin haine se-nfigeau în carne

am știut de-atunci că lângă fiecare om
la un moment dat rămâne un loc gol
asta nu are legătură cu psihoza mulțimii
la viruși
cu măștile de hârtie
cu măștile

vine norocul la tine-ntr-o zi și-l înghesui în cadă
îl dezinfectezi până ce nu mai e norocul tău
traumelor
le răspunzi cu traume

am și eu un loc gol
mimez fericirea și-mi iese
mă uit într-un punct fix
dintr-odată punctul fix se uită și el la mine
ne facem doi