casa păstra mereu câte o luminiţă aprinsă
aşa ca un punct viu într-un desiş al înserării
ce-i drept se mai auzeau din când în când monştrii
de nu va fi fost horcăitul vreunui fiare de autobuz
rătăcite la capăt de lume

şoseaua urca aproape curbată
vietate bătrână sictirită şi oarbă
pe lângă pădure dincolo de case… peste
oameni înfriguraţi se strângeau aproape de sobe

într-un puseu de curaj i-am strigat vieţii:
odată şi-odată o să scriu eu despre toate acestea!

cel mai mult îmi plăcea floarea de mazăre… albul ei
felul acela miraculos-domestic în care se căţărau vrejurile
făceam rost din imaginaţie de câte o coşnicioară
de şorţuleţ cu bretele şi dulceaţă

întorceam din când în când capul
să mă asigur
că în bucătăria nouă din cărămidă curată

fără de opire Mama!

trecea printre degetele-i delicate fire de ceapă verde
şi pătrunjel… mult pătrunjel smocuri de iarbă colorate

un câine începuse să urle ca şi cum ar fi presimţit vara
stările mele estivale de anxietate

alergam înapoi într-un suflet
prindeam lumina pe picior de plecare
preferam în continuare omleta cu verdeaţă


erau vremurile cele mai bune!

şi Mama! ca orice Mamă! aşa de eternă!
şi eu! aşa de neatins în iubirea ei!

aveam să aflăm asta
mult mai târziu









după trecerea a toate.