mogâldeaţă
umplusem împrejurimile
cu plânset isteric şi sânge
lovisem cu-n picioruş lanţurile
aşa cum izbeşte o planetă
finitudinile infirme ale lumii

atunci a fost prima oară
când fără sentimentul consecinţei am întins la maximum
corzile pulmonare ÅŸi aÅŸa surmenate ale cosmosului

forme alb-cenuşii [un fel de nori… un fel de oameni…?!]
îşi revendicaseră partea lor de destin
întinderea de la omoplat până la grimasa
ce printr-o strădanie a firii… printr-o întâmplare
ar fi adus zâmbetul
parcelele acelea de epidermă proaspătă
în care nu s-ar fi sfiit iarba să iasă
ca dintr-o ţarină imperială

siluete oblice se grăbiseră spre verdicte
habar neavând că o hârtie impecabilă
nu putuse nicicând să substituie o iubire

în sfârşit simţisem
ispita cărnii încinse
îmi deschisesem larg nările
până la dezgolire inspirasem
chestiile realului

o friptură franţuzească pomana porcului
doi inşi abandonându-se anatomiei
increatului

îl înşfăcasem mai apoi de o mânecă
pe preotul mic mai să cadă
în cristelniţa oarbă

deprins cu gălăgia
– cod genetic ireproşabil!
publicul amuţise!

abia ieşită în lume
redefineam
trecerea pe roÅŸu
scumpirea pâinii
cea de pe urmă trădare
abţinerea de la moarte.