cineva vorbește
eu am început să mă schițez
acum îmi desenez sufletul
ca un abur de la o locomotivă veche
se ridică deasupra orașului
apoi îmi desenez gândurile
trenuri lungi, nesfârșite
cu geamuri ferecate, călători muți
ultimul gând aproape stins, negăsit
ca un semn de carte uitat
între filele memoriilor lui Bob Dylan
retușez ca o maniacă la sentimente
desenez, șterg
desenez, șterg
șterg
șterg
sentimente
le simt ca pendule mari între zgîrie-nori pustii
stânci dezbrăcate în asfințituri roșii
încă desenez