a crescut odată cu propriul ei sicriu. au fost mereu de-o statură. cînd s-a văzut în el ca în oglinda în care proba rochia de mireasă a fost din nou fericită.

avea cancer. o boală care n-a împiedicat-o să ia sapa în spate și să meargă la cîmp, n-a oprit-o să scoată apă să dea la animale, n-a împiedicat-o să-și facă singură focul. avea un cancer ca un cîine care se ținea tot timpul după ea, o lătra și-o mușca dar n-a pus-o niciodată jos. un dulău fioros ai cărui dinți se înfigeau aprig în carnea ei dar ea n-a plîns, n-a lăcrimat, n-a gemut vreodată.

e boala asta, maică, spunea, de parcă ar fi vorbit de vreo prietenă care n-avea treabă pe-acasă și venea s-o încurce într-a ei. nu mai zîmbea demult, ea, dar acum o văd fericită în toată nefericirea ei, în tot necazul ăsta al ei.

că nu-i puțin să-ți bagi în groapă trei copii plus bărbatul. cancer? ce boală mai e și asta, maică, ce pacoste, cînd mi-au murit copiii? boala asta e rea că nu mă lasă să mor, că-s bătrînă, am peste 80 de ani, am trăit destul, am văzut destul. acum doar moartea e bucurie, moartea cu-a ei liniște, moartea cu-a ei promisiune.

așa credea, o promisiune e moartea. promisiunea că-și va revedea copiii morți, bărbatul, toate lucrurile la care-a ținut și s-au dus. toate o așteaptă acolo, în promisiunea asta numită moarte și care nu se mai împlinește. ea nu mai vrea să lupte cu boala, vrea doar să-și ia în primire lucrurile făgăduite.

toată viața a muncit ca un robot. a ținut de casă, a robotit în stînga și-n dreapta fără să arate oboseală, fără să întrezărească vreun alt scop în afară de propria implicare. a muncit pămîntul și i-a adunat roadele pentru a se hrăni. nu pentru îndestulare, nu pentru averi. doar pentru a avea ce pune pe masă bărbatului și copiilor și a le arăta că mîncarea înseamnă sudoare. fericirea e altceva.

cancer. asta nu e o boală, maică, asta e ispita care îți iese prin piele. diavolul care te face să-ți încalci promisiunea. cu boala nu te lupți, cum nici cu ispita. dacă intri în jocul lor, te răpun. tu trebuie să-ți vezi de ale tale, trebuie să-ți vezi de mulțumirea ta. eu am trăit destule, nu-mi trebuie decît moartea, moartea ca o nouă rochie de mireasă.

și cînd mă gîndesc la asta mi se face pielea de găină. ăsta e sufletul meu care vrea să-mi iasă prin piele, asta e dragostea pe care o simte toată lumea cînd vine mîngîierea. singurătatea e cea mai mare durere, singurătatea e un cancer mai dureros decît oricare altul.

ce fericire să fi avut ea, cînd i-au murit trei copii și bărbatul iar nepoții au plecat departe, care încotro, în căutarea unei fericiri iluzorii? fericirea ei a fost asemenea cancerului, a rupt bucăți din ea, a desfigurat-o, i-a înnegrit pielea, i-a albit părul. o singură fărîmă din fericire mai avea, o licărire în ochi, o strălucire ca o întrebare. cînd o veni moartea să mă ia, cînd o veni, să mă ducă de aici.

și la un moment dat a venit, a venit așa cum vine pentru toată lumea, nici cînd o chemi, nici cînd nu ai nevoie de ea. a venit brusc, pe neașteptate, ca o vecină nemernică apărută cînd ți-e lumea mai dragă să te întrerupă din treabă. avea totul pregătit, și hainele, și pantofii, și năframa și velința. sicriul de asemenea, că el crescuse odată cu ea, și-i venea mai bine decît orice costum. și-a îmbrăcat haina asta și sunt sigur că acolo undeva, în inima ei, o pasăre a mai zvîcnit o dată, ca și cum s-ar fi lepădat de toate promisiunile.

a murit împăcată. fericirea contează mai puțin. pentru că fericirea este egoistă. fericirea este cancerul cu care ne luptăm toți, fără să ne dăm seama că asta e ispita. între datorie și fericire, bunica a ales datoria. și alegerea asta a fost pentru ea cea mai bogată fericire din lume.

dacă te trezești noaptea din somn și ți-e frig, dacă mîinile tale tremură, dacă inima ta se strînge ca în ghearele unei vrăbiuțe înghețate, să știi că asta e fericirea. ăștia sunt banii la care visezi, asta e dragostea la care aspiri, acestea sunt toate bogățiile promise. dacă simți o căldură în piept și o mîngîiere ca o adiere, dacă o liniște te inundă și o stare de bine, atunci să știi că asta e bunica. e bunica, pe care nici moartea n-o poate împiedica să-și facă datoria.