prin conducte nu întotdeauna curge apă
uneori rugina depusă de timp
lasă sarea să cristalizeze
sărutul cheamă sfârșitul
în straturi
zgura
ca o umbră a fricii
îmbracă ținutul
din colțuri pândește neîncrederea
trupuri unite în chemare
strâng sarea depusă riguros
după ritualuri dictate de timp
corpul este o singură rană tot mai rotundă
sarea acoperă respirația
timpul devine o stâncă
zeii frământă tinerețea pe stânci
precum lui Prometeu
cu gheare și ciocul de aramă
vulturul îi zdrobește ficatul
nici o ploaie
nu vine să stingă
focul
în ceruri aprins