soarele face să lăsăm pe asfalt
aceleași culori ale umbrei
nuanțe de gri ca materia cerebrală
care în realitate este în diverse culori, de la alb, la roz, la albastrui
și ne îndeamnă să ne iubim dincolo de rațiune, chiar și în discordie
și totuși, tu
pentru că ai un genunchi determinat de cine știe ce lege
mai puternic decât gâtul meu trântit prea aproape de o roată
apeși
apeși încă
apeși, chiar dacă abia șoptesc gemând
să nu mă faci să mor atât de prostește
chiar și asfaltul te-a mustrat cerându-ți
un ultim semn de umanitate
dar ai apăsat înainte, ai apăsat până ce
culoarea pielii mele ți s-a părut destul de neagră
să-ți împacheteze ura, să ți-o exorcizeze satisfăcut de prețul
vieții mele
nu ți-ai dat seama nicio clipă, și nici acum
că nu ai respirat dublu, după ce aerul, devenindu-mi inutil,
nu ți-a fost acordat ca trofeu

aici, unde mă aflu acum, sper
ca tu să poți respira mereu
să te poți încălzi în razele soarelui
și să percepi culoarea neagră ca fiind
mântuirea ta
pentru că pentru mine a fost considerată o dizgrație și
o vină

mâine, soarele va răsări iarăși
milioane de frați ai mei vor avea transparentă inima
o oglindă în care chiar și culoarea diferită va fi
o bună ocazie de a ne iubi
și pentru asta
chiar de pe acum tu
ești iertat