gândul se naște în tăcere,
cuvântul din tăcerea gândului
prinde glas,
glasul tăcerii încet, începe să fie,
sensul cuvintelor care tac...

...întrebările, întoarse ca un ecou,
se răsfrâng pe margini de sunet,
devin aproape răspunsuri,
și din nerostite chemări,
se scurg spre înalt,
ca niște furtuni de nisip,
găsindu-și refugiul în evadări
eșuate...
goana lor aproape la fel de rotundă,
desenează umbre cu încercuiri de
lumini

...și totuși,
adânc de departe se văd norii
acolo,
unde sunetele pleacă atunci când
cuvintele
se lovesc de ziduri de neînțelegeri,
de încâlcite ezitări...
lăsând neîmplinit rostul captivului
înțeles,
peste care, ca un adăpost,
plutește,
amestecând văluri de ceață,
un miros de fără noimă,
doar tăcerea,
singură ea,
pulsează
încercând să refacă sensul
haoticului lor dans...
...
...pe o bucata de pânză ruptă,
învechită de timp,
șapte zile,
înmănunchiate ca o pensulă,
creionează-n zig-zag, timid,
veșnicia,
cele șapte note colorate ale
curcubeului,
împletesc și ele un cântec
din cele șapte culori muzicale ale
portativului,
și-ntr-o tainică înțelegere,
pentru prima oară,
pe aceeași bucată de pânză ruptă,
învechită de timp,
sunetul culorilor pictează regăsiri
amânate
în abandonate plecări,
culoarea sunetelor cântă întârzieri
de sosiri,
risipind începuturi de dulci
așteptări...

p.s.
de ce ne tot confirmăm că există infinit
repetând aceleași greșeli?
de ce ne dorim să trăim cât mai mult
tânjind cu nesaț după clipa de ieri?

când din cuvinte rănite se scurge tăcerea
și-odată cu ea se pierde-al lor sens
din când în când
din tăcerea rănită se scurge-mpăcarea
și plouă cu iertare atât de intens…!