nu plouă mărunt nu se aud câinii
frunzele sunt aproape intacte

dudul a rămas dud
la fel de nemișcat de inutil...
cu puzderia lui de vrăbii

adie din când în când un parfum
foarte probabil din strugurii uitați într-o vară
în acea stranie răbufnire a vremii

nu e noapte s-o tai cu cuțitul
la răscruce aceeași troiță
mâini singure împreunându-se

ceaiul rece... niciun jăratic

și poate ne-am dori să auzim pași
frica omului cu grijă ascunsă
să nu răzbată în sufletul ca o rană
a cerului

să i-o înfășăm
să ne înfășăm fețele roșii
asemenea unor calendare cu sfinți
în care nu ne-am privit niciodată

nu plouă mărunt nu se aud câinii
frunzele sunt aproape intacte
avem dubii dacă și inimile...