nu mai ascunde poeții în inimă
femeie păcătoasă cu versul
îi ademenești în sufletul tău cu ferestre
luminate de gutui
mirosind a pâine și sare
pragul cuvintelor e trecut pentru încă o noapte albă
unul după altul te dedai acestor inovatori de iluzii
ei intră pe rând
în ritualul rimelor împerecheate

este despre dragoste și atingeri

pauzele dintre simțuri sunt scurte
intonații apologetice te dau de gol
rostește cu freamăt odată cu toamna
la ușă bătând pentru o gură de poezie

nu-i mai ascunde în dulapul inspirației
se știe deja numărul adăpostirilor lor
oricum îi vor afla stelele și petrecăreții
când voi ieși din tine
goi epuizați de câtă poezie a trebuit
să încrusteze pe trupul tău simțitor
până la ziuă