Înțepenesc după fereastră cetini de cărbune ud
Un astru de stradă fără răsărit împinge o omidă
Pe geam înnoptând ceața vederii lasă dâre
Undeva jos un contur de cretă doarme nemișcat

Prin geam pătrund zâmbind fumurii bunici duioși
Ținând umbră unui înger adormit lângă dormeză
Pereții fără tablouri sau cu busturi de corb
Rămân suspendați într-un decor de vid și cianură

Umbre nu pot să se ridice de pe covor
Becul arde imobil atârnând de un fir de sârmă
Pietre ascuțite coboară încet încet din tavan
Zdrobesc patul sub greutatea somnului dar nu adorm

Departe pe birou ticăie ceasuri cu inimi zimțate
Certurile bețivilor mi-au adormit pe timpan
E o oră până la care n-am stat niciodată
Când singurul gând ce-ți vine e să mai stai


14.07.1985