ceva se insinuase în lucrurile noastre
ajungeam mai mult prin autosugestie
la fereastra veche dintotdeauna
pășeam încet întrebând cu privirea:
unde este proprietarul?
se poate lua?... pune la loc...
ca și cum?

străină dimineața devenea
spațiul de exersare a necunoscutului
această celulă intactă
atât de înspăimântătoare
în virginitatea ei

mâinile mele
ancore încercând să prindă
aria neminată
locul ce ar fi garantat
ieșirea spre mâine

dintr-un imbold
ne-am luat înapoi privirea
am scos din realitate multe dintre lucrurile concrete
mai întâi cu înfrigurare treptat
cu un soi de frică estetică

am adus la lumină
merele pașnice fereastra
pe care am deschis-o definitiv
înăuntru