mi-am cumpărat cel mai înalt brad și l-am îndreptat
spre cer i-am admirat semeția acele verzi injecții de optimism
conica lui desfășurare de crengi mlădioase
spațiile dintre brațe mici oaze de respiro unde orice obiect agățat
cunoaște pacea dorită de om în timp ce omul nu cunoaște pace
l-am înfipt în podea să facă rădăcini apoi el a tot crescut
până după nașterea lui Iisus a străpuns tavanul limitării umane
a prins luna pe-o mânecă și câteva planete drept zorzoane
și s-a tot lungit s-a tot lungit până a făcut umbră soarelui
abia dacă am putut să-i pun beteala argintie a sufletului
cât încă mă mai puteam măsura cu el
dar am așa o stare de bine fiindcă știu că în vârful lui e Dumnezeu