agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-03-31 | [This text should be read in romana] | Submited by Maria Elena Chindea Priveliște menită să-mi fie o psaltire, Întâia mea credință și ultimul meu scut, Moșie aurită de-amurg și de-amintire, Deal albăstrit de lună, de dor și de trecut. Florică, înflorită în mai ca o mireasă, Tu, care legi în toamnă un rod de orice ram, Întinde peste mine un văl de frunză deasă, Primește iar la sânu-ți copilul ce eram. Aleea mi-o deschide cu brațele de mamă Ca să mă culc în casa din deal, la pieptul tău. Fii pentru mine sfânta icoană ce din ramă Alină lin feciorul risipitor și rău. Am rătăcit pe piatra cetăților haine Și m-am jucat cu anii cum alții zvârlă mingi... Tu, numai, păstrătoare a zilelor mezine, Mai poți cu-a lor lumină pierdută să m-atingi. Fii pentru regăsitul o mânăstire vie În care amintirea aprinde lumânări Și unde, pe o tâmplă de umbră, reînvie Ochi cunoscuți, luceferi ieșind din înnoptări... Nu vezi suind poteca pe dealul din Florica, Cu ochi de tinerețe și păr frumos de nea, Cum trece spre mormântul bunicului, bunica, Ținând ca ieri de mână copilăria mea ? N-auzi atât de-aproape, dar parcă-n altă țară, Și râsul meu zburdalnic și glasul ei blajin ? Nu simți sporind dorința și dulce, și amară De-a reveni mai iute la cel dintâi cămin ?... Cu ochi de altădată, cu degetul pe buze - Așa cum se cuvine în preajmă de mormânt - Vă voi urma, curate și albe călăuze, Spre cel mai drag, mai trainic și sufletesc pământ.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy