Apocalipsă în așteptarea dreptății!
Șchiopătând
te îndepărteazi de somnu-mi,
precum umbra care se alungește
încercând o prindere materială!
Visul meu
delirează răvășind gânduri
cuprinse de frisoane
într-o frenetică zidire,
contemplare sofisticată
prin gaura cheii
unui plâns înăbușit.
Mi s-au întipărit pe retină
rămășițele tale
zvârlite de zorii prăbușiți
în sălbatice culori!
Spectacol arar reținut,
dansând în spasme telurice
îmi acoperă izvorul zilei!
Doar ea,
noaptea mai poate ucide
splendoarea zilelor
cu o nepăsare sfruntată!
Bulgări de vise
arunc peste somnul spasmodic,
izvor măsluind realitatea!
Renasc în fiecare vis
și mor odată cu el,
călătoare pe apa milei
stoarsă
din crișmă botezului eternității.
Te pot naște
în scăldătoarea mâinilor unite
pentru a nu-mi tulbura închinăciunea.
Te pot rătăci
ca pe o femeie părăsită,
ca ielele-n zorii unui opaiÈ›
fumegând.
Înfing cruce la căpătâiul tău,
țipăt
care-mi asediază zorii!
Te doresc totuși,
martor al iluziilor
rătăcind în cuvinte nescrise,
zulufi capricioși
animați de gene somnoroase