ploaia s-a oprit brusc de parcă a trăsnit-o un fulger,
respirația primăverii îmi dezvirginează plămânii,
ciripitul trage gândul pe sfoară,
mă agăț de tot ce-mi iese în cale,
ca atunci, în iazul de la marginea satului,
o creangă îmi ținea brațele, aud vocea ta:
respiră, respiră, dă din mâini, și din picioare,
o să vină, o să vină

printr-o strângere de inimă scot capul din apă,
expir, inspir,
șterg ochii cu palmele,

pentru tot restul vieții mă păzesc de sete



***


prefer să mă diluez ca un mercaptan ce-și traversează propriu volum,
ridicându-și valoarea la o limită acceptabilă,
caut să-mi dau timp,
visez,
ajung într-o lume de mirosuri,
fără a-și pierde calmul, boabele de mosc parfumează pădurea,
magicieni leneși,
stăpâni fideli ai bolovanilor pădurii,
trezesc invidia, să fiu mosc,
mosc să fiu,
macră verde, fără sânge, fără flori, s-absorb toată umezeala,
până aerul va muri sufocat de propria invizibilitate.