de cele mai multe ori când intram undeva salutam
spuneam frumos sărut mâna și bună seara
și mă așezam.
după ce treceau primele momente de stânjeneală
deveneam invizibil. mă așezam comod pe scaun și priveam în jur
aveam atât de multe de văzut și de tăcut
uneori scoteam pachetul de cărți și-mi dădeam o pasiență
de cele mai multe ori priveam în tăcere
și lumea creștea din mine
și-n mine se-întorcea să moară
alegeam cu atenție cuvintele, le slefuiam să nu rănească
și le aruncam fără să-mi arăt tulburarea
mă ridicăm și plecam
iar lumea recădea în realitatea ei decentă
fără mine...