Din viaţă, într-un ghem împletit din
Bumbac, cânepă şi lână de aur
Găseşti în interior o nucă tare
Pe care nu o poţi sparge
Dar care se deschide singură
La câteva cuvinte magice...

Povestea albastră îşi face de cap
În atelierul meu de pictură
În casa de la Pescărie
ÃŽÅ£i povestesc nici mai mult
Nici mai puţin decât ce văd
Ce văd şi ce simt
Rareori îţi voi povesti
Ce-mi aduc aminte
De la Mărul Inorogului până la Mărul Prieteniei

Ieri a plecat de acasă cuvântul Dacă
Ajunsese la el, pe insulă, cuvântul Parcă
Au plecat cu o barcă şi o traistă de merinde
Dacă l-a întrebat pe Parcă: unde mergem, Bădie?...
Între inimă şi minte
O coardă subţire
Atinsă de-o lacrimă trecătoare
Cântă a mare



Valuri, valuri, rostogolite
Sărută plaja sau se sparg de dig
Câte un ţipăt de pescăruş
Şi un lătrat de câine
ÃŽmi aduc aminte de Pipirig...



Se naşte-n miezul nopţii Poezia
Cum se nasc melciÅŸorii
În stratul florilor de bună-seara
Sunt atât de mici
Că pot trece uşor
Prin urechile acului
Zilele astea au descoperit ei
MelciÅŸorii dintre florile mele
Un sport marinăresc
Să urce pe catargul unui par
Până-n vârful parului
Acolo să stea la soare
Să privească de jur împrejur
Şi apoi să viseze la meterezele
Cântecului de ciocârlie
Care se aude din vie
De-ai zice că bate un clopot
Ora amiezii în vârful dealului
Ajuns la mine-n cuvinte
La cosit florile câmpului



Lasă coasa, Ioane,
Trage-te la umbra nucului
Bea un pic de apă din ulcior
PotoleÅŸte-Å£i setea ÅŸi dormi un pic
Să mai prinzi puteri
Nu lăsa graba să vină peste tine
Să te sfârşească
Ca un val spart de dig
Ori ca un cântec
Invadat de un muÅŸuroi de furnici

Suiau furnicile la mine-n atelier
Pe-o viţă de vie crescută pe pinul iubirii mele
Când noi ne auzim
Inimile şi minţile noastre aud şi ele
Se aud între ei şi greierii noştri
Care, vara aceasta, sunt mai mulţi ca niciodată

Deschid o fereastră spre Infinit
Un gând şi încă unul geamăn cu primul
Zboară pe fereastra deschisă
Unul pornit din inimă şi celălalt din minte
Primul simplu ÅŸi frumos
Al doile mai complicat ÅŸi mincinos
Fiecare, după cum le este felul
Primul zice ca mine
Fie gestul cât de mic
Tot mai mult decât nimic
Al doilea zice ca Escher
"we adore chaos because we love to produce order"



Semănătorul de vise îşi aprinde o pipă
VorbeÅŸte cu pipa sa cum vorbeÅŸti tu cu o stea
Stilul meu a prins culorile Infinitului într-un vers
Versul acesta, pe nesimtite, a devenit Univers
Toate locurile si oamenii mei dragi le-a aşezat pe o scară
Astăzi, pentru prima oară, aud, văd, simt, presimt şi gândesc
Pentru că totul şi toate mi le asum şi le iubesc

Ce faci nocturnule, turnule, taciturnule?
La farul tău s-au adunat pescaruşii
Fluturii de noapte ÅŸi toate visele din lume
Au făcut muguri de arcade pontice
Ave Maria, culorile vântului, voiajul gândului
Eu nu sunt decât un semănător începător
Manechinul din lemn de gutui
Îmbrăcat cu fanteziile Adelei
Mărturiseşte şi el ceea ce deja ştii
Sau încă nu ştii…




Constanţa, Vineri, 27 August, 2021
Ioan cel Nou de la Pescărie